Finalul anului 2023 a adus o veste importantă pentru Comuna noastră!

Primăria Lespezi, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, din care fac parte și U.A.T Tătăruși, U.A.T Valea Seacă, U.A.T Vânători, U.A.T Sirețel, intră în programul de finanțare ”Anghel Saligny”,  pentru  înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale și a utilităților publice pentru serviciul de alimentare cu gaze naturale, având alocată suma totală de 23.500.000,00 lei.

Primaria Lespezi vă aduce la cunoștință că începând cu data de 21 decembrie 2023, ora 12.00, se pot ridica ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, conform Legii 226/2021 privind măsurile de protecție socială.

Cu stimă,

Primar Ioan Lazăr

Vesti bune de la Iași!

Astăzi, s-a semnat la sediul Apavital contractul pentru extinderea sistemului de apă şi canalizare în judeţul Iaşi – Axa 6 – Cristeşti – Tătăruşi – Valea Seacă – Lespezi.
Comuna noastră va beneficia de o investiție uriașă pentru lucrările de modernizare. Localităţile Heci şi Bursuc Deal vor beneficia de reţea nouă de alimentare cu apă în lungime de aprox. 10 km și de reţea de canalizare cu o lungime de peste 7 km, împreună cu patru staţii de pompare apă uzată şi conductele de refulare aferente. Se va construi un colector de canalizare nou pentru Lespezi.
Realizarea acestei investitii va schimba viața comunității noastre prin accesul la aceste utilități.


Mulțumesc în mod special domnului președinte al Consiliului Județean Iași,
Costel Alexe, pentru tot sprijinul acordat, pentru implicare și mai ales pentru
hotărârea de a realiza împreuna proiecte ce vor dezvolta comunitățile ieșene.

Promisiunile devin realitate.
Vă mulțumesc tuturor, pentru răbdare și încredere!

Primar,
Ioan Lazăr

Vă informăm că există un deranjament pe rețeaua de iluminat public în satul Lespezi datorat transferului a jumătate de rețea pe un alt punct de transformare pentru a asigura stabilitatea rețelei, lucru cerut și impus de operatorul de rețea.

Situația se va rezolva săptămâna aceasta.

Regretăm disconfortul creat de această situație și vă asigurăm că au fost făcute toate demersurile pentru remedierea situației.

PRIMAR

Dr.  IOAN LAZĂR


Dragi concetățeni,

După mai bine de trei ani de muncă și cu ajutorul lui Dumnezeu, vă anunț semnarea contractului de finanțare a proiectului: „Modernizare drumuri de interes local în comuna Lespezi” – prin Programul Național ,,Anghel Saligny”. Prin aceasta investiție se vor asfalta 6,63 km de drumuri în satele: Buda, Bursuc, Dumbrava, Heci și Lespezi..


Așa cum am promis, infrastructura rutiera are prioritate, iar în aceasta direcție întreprind toate demersurile necesare și procedurile legale. Urmează ca pentru aceasta nouă investiție în care avem finanțare de 11.5 milioane lei să fie semnat contractul de execuție.


Mă bucur că eforturile noastre constante de a dezvolta Comuna se concretizează prin acest proiect extrem de important.
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă asigur că vom continua să ne implicăm activ în dezvoltarea comunei noastre.


Cu considerație, Primar Ioan Lazăr